Eram colegi. Virgil, Leo si eu. Cand ne nimeream in aceiasi tura,  ne placea sa ne facem vise, sa ne gandim ce fain ar fi daca am putea sa ne facem o firma, si sa asiguram servicii. Electronice, electrice, mecanice, prelucrari mecanice, confectionari si reparatii, proiectare si multe altele. Leo ( singurul ne-nsurat ) zice: ma, hai sa luam si niste muieri care s-ar putea ocupa de croitorie. Virgil:  ma fratilor io zic ca treaba asta ar merge mai bine la tara, ca acolo ar cam fi nevoie de mai multe servicii si ar fi fain sa le facem noi pe toate. Am avea si de lucru, nu ne-ar fute nimeni la cap, doar am fi proprii nostri sefi, si am lucra pentru noi. Uite : de exemplu am face antene colective. Doru ar face partea electronica, amlpificatoare, convertoare, distribuitoare , etc., Leo si cu mine ne-am ocupa de structura metalica. Si multe altele. Ma, bine , bine, zice Leo, dar cum sa-i spunem la firma noastra? Cum cum? zic. Foarte simplu: daca facem atatea, atunci vom pune sus o firma mare pe care vom scrie FACEM TOT.

Asa ne petreceam uneori cateva zeci de minute facandu-ne planuri care stiam ca nu se pot realiza. Dar visam. Visele nu ni le putea cenzura nimeni. Era in 1989. Acum visele noastre pot deveni realitate. Dar Virgil nu mai este. Un glont l-a ucis miseleste in decembrie ’89. Fiul sau nu-si mai aduce aminte de el. Avea nici  2 ani. Il cunoaste doar din poze dar e convins ca tatal sau n-a murit degeaba.