Acu’ cateva minute am invatat o lectie. Sa va povestesc. De vre-o luna, am un vecin nou: Bobi. S-a mutat la noi in curte impreuna cu una sau doua fete, (n-am reusit sa-mi dau seama sigur cate gagici il accepta in patul lor). Din cate am vazut, ne simpatizam reciproc, desi de cand ne cunoastem, el n-a scos o vorba. Asta seara s-a autoinvitat la noi acasa urmarind-o pe” Ma’sa”, pana cand s-a insinuat in bucatarie. Nu m-am putut abtine si l-am mituit cu citeva bucatele de salam. N-a mai vrut sa plece. Intr-un final, cu alte bucatele din salamul magic, l-am momit in curte, in speranta ca va merge “acasa”. Nasol. A inceput sa planga la usa de la hol. Pana la urma si-a dat seama nu mai primeste nimic si s-a retras la domiciliu. Si acum lectia: acum vreo douazeci de minute a venit acasa Al’mic si i-am zis ca ce-ar fi sa-l cumpar pe Bobi. Raspuns: te-ai gandit ca este al altcuiva? Nu, nu ma gandisem la faptul ca Bobi este proprietatea altcuiva si in mod sigur este prietenul fetelor care au venit impreuna cu el la noi in curte. Poate ca Bobi poate fi mituit, dar nu vreau sa-l cumpar. Sper sa ramanem prieteni. In memoria lui Axinte.